REVIEW 3 COROANE ÎNTUNECATE // 3 DARK CROWNS | RO – ENG TRANSLATIONS

Recenzii la cărți de mult n-am mai avut, așa că m-am gândit să fac una. De data asta, la una foarte dorită, care, surprinsă fiind, îmi place și mie.

Ați ghicit despre ce carte este vorba? Dacă nu, vă zic eu despre ce este vorba. Ia stai. Am scris și în titlu.

Mă rog, da, este vorba despre 3 coroane întunecate scrisă de către Kendare Blake.

Această cărticică nu are mai mult de 368 de pagini și este chiar ușor de citit, eu am citit-o în două zile.

Mai jos este o pozică cu cărticica, niște ciocolățică și o căniță cu cappucino. Sper să nu vă fac poftă!Acțiunea este plasată pe 3 „meleaguri”, să zic așa, ce și cum nu vă zic.

Fiind vorba de 3 surori, care vor fi despărțite, din nou, nu continui.

Scuze, nu îndrăznesc să dau spoilers.

Începe destul de plictisitor, dar cum evoluezi în lumea cărții, ajungi să descoperi felurite lucrușoare.

Dragoste, prințese, prinți, durere, întristare – cam așa aș descrie eu cartea lui Kendare în 5 cuvințele.

Nu vreau să dau spoilere, de aceea am scris atât de puțin.

Mi se par nasoale acele recenzi lungi de un miliard de cuvinte.

Ei bine, atât a fost pentru astăzi, ne vedem data viitoare și pe conturile mele de socializare:- instagraminstagram și pe e-mail dogaru_natalia@yahoo.com.

Love, N. ♡

ENGLISH TRANSLATION

I haven’t reviews for books for long time ago so I’ve been thinking about doing one.

This time, is about a very desirable one, which, surprisingly, I like it too.

Have you guessed what book it is?

If not, I’ll tell you what it is about.Stay. I also wrote in the title. Well, yes, it’s about Three dark crowns written by Kendare Blake.

This book has no more than 368 pages and is even easy to read, I read it in two days.

The action is placed on 3 „lands”.

As for the three sisters who will be separated, they will not continue again.

Sorry, I dare not spoil.

It starts pretty boring, but as you evolve into the world of book, you discover a variety of things.

Love, princesses, princes, pain – that’s how I would describe Kendare’s book in 4 words.

I do not want spoil you, that’s why I wrote so little.

Sorry for such a little review.

Well, so it was for today, see you next time and on my social medias: – by instagram and by email dogaru_natalia@yahoo.com.

Love, N. ♡

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s